În noaptea de 20 iunie 1992, am primit ordin de la comandantul tripelor de carabineri al MAI, generalul M.Mămălâga, ca să mă retrag cu efectivul de carabinieri de pe pozițiile de luptă de pe platoul Coșnița și să mă deplasez spre Tighina, ocolind-o orașul prin partea de vest. A fost o operațiune foarte complicată. Efectivul alcătuia:
3 companii, 350 carabinieri, o cantitate foarte mare de munuiții, arme de volum mare:
6 aruncătoare de mine 82mm,
9 aruncătoare de grenade antitanc pe afet de model AG-9 (СПГ-9), ce este o armă foarte voluminoasă
2 aruncătore de grenade pe afet AG-17 (АГС-17),
15 aruncătoare de grenade AG-7 (РПГ-7),
15 mitraliere de companie pe afet,
câteva sisteme ПТУРС,
volumul muniților alcătuia 4 camioane.
În dotare aveam: 3 camioane, 2 autocare, 1 automobil model - GAZ-69, o blindată (БТР-60/ПБ), am mai găsit 2 camioane într-o gospodărie agricolă.
Totul ce este indicat mai sus a fost încărcat în camioane peste limitele capacitășii tehnice. Efectivul nu a încăput în autocare, o parte dintre carabineri s-a cățărat pe camioanele cu muniții și arme.
Am trăit un risc de nedescris. Tot efectivul înțelegea cât e de mare pericolul pe parcursul deplasării. Prioritatea a fost că ne-am deplasat noaptea, și pe drumurile de țară și pe șosele nu era aglomerație. Am parcurs o distanță de aproximativ 120KM
Ajungând la Căușeni, din mers mi s-a ordonat ca să ocup pozițiile de luptă pe platoul Chițcani. Am organizat tabăra militară în pădurea satului Ursoaia (Căușeni), la o bază de odihnă, pe malul unui iaz. Pe platoul Chițcani am ocupat pozițiile de luptă în partea de est, unde am săpat tranșeie și am construit blindaje pe un aliniament de vreo 2 km. Toată această operațiune am îndeplinit-o în aproape 20 ore.
În luptele la platoul Chițcani nu am avut pierderi. Pe 7 iulie, generalul M.Mămălâga, comandantul tripelor de carabinieri a ordonat retragerea de pe platorul Chițcani și în ordine de luptă să pătrundem în or.Tighina pentru a susține forțele constitușionale ale RM. În Tighina am dat lupte grele de stradă, unde am pierdut 10 carabinieri, și am avut mulți răniți.
După încheierea păcii rușinoase din 21 iulie 1992, între președintele Rusiei Elțin și al RM - Snegur, luptele au mai durat până pe 31 iulie, până când au introdus așa numitele "forțe pacificatoare rusești", la 1 august 1992.
La început am refuzat categoric ordinul de retragere din orașul nostru, dar apoi cu greu și mare durere în suflet ne-am conformat.
La orele 11 1august trebuia deja să fiu înafara orașului. Comandantul unității militare 8806 al Trupelor de carabinieri din componență căruia făceam parte la început îmi ordobna categoric să părăsesc orașul, în a 2 jumătate a zilei, mă rugau ca să mă supun hotărârii comandantului suprem, să mă supun protocolului păcii. Cea mai mare parte a efectivului, cu lacrimi ăn ochi ziceau: "Murim, dar nu cedăm acestor spurcați orașul". Comandanții forțelor pacificatoare la fel mă rugau să cedez. Pacificatorii dimineață erau foarte agitați și curajoși și se expuneau în susținerea așa-numitelor "forțe transnistrene". În tot acest timp carabinierii și voluntarii care au rămas cu mine în in oraș se aflau pe poziții de luptă. Spre seară toți m-au convins că nu mai are rost să opun rezistență, că este luată o decizie politică și este un tratat de pace. Spre seară erau mulți jurnaliști, populația se întorcea masiv în oraș. Nu am vrut ca să moară oameni civili: femei, copii, oameni în vârstă. Foarte mulți oameni, vorbitori de limbă română ne rugau ca să nu-i lăsăm pradă barbarilor veniți de la răsărit...
La apusul soarelui am ordonat comandanților de plutoane: "Retragrea!". Ne-am retras organizat. La maginea orașului mă aștepta generalul Mămălâga, (vice ministru de interne), care de firea lui era foarte dur. S-a scualat de pe scaun, m-a cuprins, mi-a mulțumit pentru serviciu, le-a mulțumit ostașilor și mi-a ordonat să mă deplasez în tabăra militară.
Aceasta a fost o descriere foarte, foarte scurtă, pentru a descrie ce s-a întâmplat în oraș în 3 săptămâni e nevoie de mult -aceata este o amintire.
Ieri 20 iunie 2022, cu mai multi veterani, am fost la cimitirul armenesc, la mormântul generalului M.Mămălâga, unde i-am prezentat onorul militar, apoi am depus flori la mormântul locotenentului-major A.Popovici, la acel timp judecător în sec.Ciocana, Chisinau, ce a căzut cu moarte de erou la podul de la Tighina. La mormânt ne aștepta mama eroului Neonila, împreună cu rudele.
Verșnică memorie eroilor neamului românesc!
Președintele AVR Tiras-Tighina 1992, Anatolie Caraman, colonel (r)
